Raliul Clujului: Duel încins între Tempestini și Gîrtofan
Simone Tempestini / Sergiu Sebastian Itu

A 4-a etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano (21-23 iunie, Cluj), ultima pe asfalt în acest sezon, aduce la start 70 de echipaje și, printre altele, propune o luptă la vârf între Simone Tempestini (Porsche 997 RGT) și Andrei Gîrtofan (Škoda Fabia R5).

Sezonul precedent, Simone Tempestini a obținut titlul pe asfalt și la Cluj ar putea prelua conducerea provizorie a clasamentului general în cazul unei victorii. Totuși, orice eroare sau problemă tehnică i-ar putea lăsa cale liberă liderului actual, Andrei Gîrtofan (Skoda Fabia R5), brașoveanul care conduce ierarhia generală cu 82.20 puncte, în timp ce campionul en-titre are 80.00.

Nu trebuie uitat nici bulgarul Martin Surilov (Citroën C3 Rally, locul 3, cu 56.80 puncte), care încă speră să bifeze primul titlu major în CNR Betano. La startul probelor din Munții Apuseni, un cuvânt de greu de spus îl va avea și dublul campion de raliuri Bogdan Marișca (Skoda Fabia R5).

Piloți din cinci țări la startul raliului de la Cluj

În total, vor fi prezente 62 de echipaje din România, trei echipaje din Bulgaria, două din Ungaria și câte unul din Franța, Italia și Slovacia. Una dintre surprizele acestui raliu este reprezentată și de revenirea la start a echipajului legendar Dorin „DoDo” Toma împreună cu Dacian Banca, în calitate de forlighteri (deschizători de drum), la bordul unui Ford RS Sierra Cosworth.

Raliul Clujului: Duel încins între Tempestini și Gîrtofan
Andrei Gîrtofan / Doru Vraja

În premieră pentru acest sezon, Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA aduce în prim-plan cea mai disputată luptă în cadrul Grupei N, cu cinci mașini la start. Experimentatul Vali Porcișteanu (Lancer Evo IX) pornește ca favorit la victorie în duelurile cu Bogdan Talașman (Lancer Evo X) și Elisei Groza (Lancer Evo IX). La start vor mai fi prezente și toate cele trei modele Ford Fiesta Rally3 din România, la comenzile lor urmând să se afle campionul în exercițiu al Junior ERC, Norbert Maior, Victor Dimitriu și Emil Vincze.

27 de echipaje se întrec în clasamentul mașinilor cu tracțiune-față

La startul probei dedicate mașinilor puse în mișcare doar de roțile de pe puntea-față îi vom avea pe liderul provizoriu Sebastian Scîrlet, (Peugeot 208 Rally4), dar și pe Dănuț Budai (Citroën DS3 R3T). În lupta pentru supremație revine și italianul Tommaso Sandrin (Peugeot 208 R2), dar și francezul Eliott Delecour (Renault Clio Rally5).

După un sezon complet la volanul unui model de grupă N, Vlad Cosma revine la volanul unui Peugeot 208 R2 alături de Carmen Poenaru. O altă revenire după o scurtă pauză este cea a lui Mihai Dumitrescu, care aduce la start un model nou-nouț Opel Corsa Rally4, mașină identică cu cea pilotată de Andrei Gheorghiu.

Dueluri decisive pe asfalt la cupele monomarcă

Înaintea ultimei etape pe asfalt, soții Emanuel și Denisa Resiga sunt liderii Swift Cup, dar ar putea fi detronați de frații Mihnea și Natalie Hanea, în cazul unei victorii în fața propriilor suporteri. Absența lui Eliott Delecour din etapa anterioară i-a permis lui Samuil Mircea să preia conducerea provizorie la Clio Rally5 Challenge, însă tânărul francez – fiul fostului vicecampion mondial François Delecour – ar putea reveni în fruntea ierarhiei cu o victorie în Ardeal.

Startul festiv al Raliului Clujului

La fel de disputată ca prima cupă monomarcă deja amintită va fi și cea a modelelor 208 R2 (Cup), acolo unde, odată cu revenirea la start a juniorului Sandrin, se deschide o triplă înfruntare cu liderul provizoriu Vasile Ile și Marius Sîncrăianu. Cupa Dacia va aduce la startul etapei clujene doar două echipaje.

Revenire importantă în CNRVI, după trei ani de absență

Lista de înscrieri pentru ediția din acest an a etapei clujene cuprinde și 11 echipaje în cadrul Campionatului Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice. Printre participanți se numără și sportivii din TOP 3 (Botond Balázs, Lőrincz Borbély și Andrei Agapian), dar și pe Gunther Graef, care revine după mai mult de trei ani de absență, alături de fiica sa Karina. Echipajele Trofeului Rally Start completează lista de înscrieri a Raliului Clujului, favoriți fiind soții Flavius și Andreea Stanciu. Lista de înscrieri poate fi consultată integral AICI.

Raliul Clujului este organizat de Asociația Club Sportiv Savu Racing, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS). Parteneri principali: Star Lubricants – distribuitor autorizat al produselor Mobil1 în România, PMA Invest, Logitrust, Varta Automotive România, CREIC – Centrul Regional de Excelență pentru Inovații Creative, Inter Cars România, Gerovital – Doctor în frumusețe, CELOT – Logistics & Transport, VIVO! Cluj-Napoca.

Partener de mobilitate: Toyota Cluj – prin Profi Auto, dealer Toyota și service autorizat Toyota & Lexus. Parteneri strategici: CERT Transilvania, SAFETYCAR.ro, TH Trucks, A24 Assistance, Cluj Arena, Office Park. Parteneri: Herbalife, Bistro Engels, Coca Cola România, Cricova. Parteneri media: Prima Sport, livestream.ro, ViaCluj.TV, Radio România Cluj, Făclia de Cluj, Autorally.ro, RallyMax.ro, Autostiri.ro, fanrally.ro, GP24.ro, Ziarul News, 24auto.ro.