
Campionatul Național de Rally Raid a debutat în weekend-ul trecut la Bazna (Sibiu), unde comunitatea acestei discipline a avut parte de o etapă reușită, în care au dominat sportivitatea și buna dispoziție.
Sezonul competițional din Rally Raid a început în forță, la Bazna, etapa inaugurală a campionatului național adunând la start peste 40 de sportivi, cu toții dornici să-și etaleze mașinile de concurs și să lupte cu ardoare pentru primele puncte din clasamente.
Pe o vreme schimbătoare, cu ploaie, soare și vânt, și pe trasee grele, tehnice, competitive, desfășurate prin păduri și pe câmpii, concurenții au străbătut cu mult curaj cei peste 240 de kilometri de probe speciale, apelând, firește, la un road-book foarte bun.
”Rally Raid-ul este despre prietenie și fair-play. Bazna a reprezentat garanția unui nou început în această disciplină. Tabloul primei etape a fost complet: o comunitate unde prietenii se întâlnesc și concurează, iar la final pleacă spre case mulțumiți, cu gândul că au petrecut împreună un timp prețios și așteaptă cu nerăbdare să se revadă”, a precizat președinte Comisiei Naționale de Rally Raid, Mihai Leonte.
La rândul său, președintele ACS Adrenaline Motorsports, Mihai Chipăruș, organizatorul evenimentului, a apreciat atmosfera excelentă în rândul concurenților și faptul că aceștia și-au oferit reciproc suport tehnic, atunci când a fost cazul.
”A fost o cursă reușită din toate punctele de vedere, fără incidente, fără animozități, cu o atmosferă plăcută și caracter de sportivitate și prietenie în parcul tehnic. Este plăcut să constați faptul că disputele au loc doar în cadrul probelor speciale și, în rest, observi o atmosferă de prietenie”, a firmat Chipăruș, care a ținut să-i mulțumescă pentru susținere și implicare la buna desfășurare a etapei Primarului Comunei Bazna, Lucian Gligor.
Etapa a 2-a din cadrul Campionatului Național de Rally Raid va avea loc în perioada 9-11 iunie, la Carei, în organizarea ACS NSM Motorsport.