Foto: RallyMax.ro
Foto: RallyMax.ro

Un număr de 28 de piloţi au luat startul weekend-ul trecut în cea de a II-a etapă din Campionatul Naţional de Slalom Paralel, organizat în Sibiu, dintre care 11 au fost juniori.

Dănuţ Budai, la bordul unui Ford KA, a reuşit cel mai bun timp în clasamentul Open, calculat după cele 4 manşe de concurs, reuşind să aibă în final un avans de aproape 5 secunde. În clasamentul celor mai rapizi a fost urmat de Jean Tatu Jr (Subaru Impreza) şi Christian Leu.

În clasamentul primilor 10 piloţi au reuşit să se afle 4 juniori: Alexandru Cazacu, Andrei Dună, Matei Ghiban, Mihai Pelmuş.

La Clasa 1 s-a impus Mihai Alexandrescu, urmat de Alexandru Brescan şi Ana Ciprian, în timp ce bătălia la Clasa 2 s-a dat între şase piloţi. Budai a câştigat clasa în faţa lui Paul Popa. Cei doi au fost urmaţi de Daniel Drăghici.

La Juniori, Andrei Dună a obţinut prima sa victorie de etapă, după ce i-a depăşit pe Cazacu şi Ghiban.