Inaugurarea noului circuit TCS Racing Park de la Ciolpani, care va avea loc pe 8 iunie, a atras un număr record de piloți înscriși la etapa a 3-a din cadrul Campionatului Național de Slalom Paralel (CNSP).

Peste 45 de piloți s-au înscris până vineri, în jurul prânzului, pentru etapa de sâmbătă, care se va desfășura pe Circuitul TCS Racing Park. Printre numele importante prezente pe lista de start se regăsește și fostul campion de raliuri, Vali Porcișteanu.

După primele două etape, liderul CNSP la Open este Bogdan Constantin Albu (40 de puncte), urmat de Mihai Pelmuș și Kevin Rusalim, ambii cu 32 de puncte. Pe locurile 4 și 5 îi regăsim pe Andrei Chirchiu și Oliver Andrei Diaconescu, ambii cu câte 24 de puncte.

Noul Circuit TCS Racing Park din Ciolpani a fost finalizat datorită unei inițiative private. Circuitul amplasat la jumătatea distanței dintre București și Ploiești a fost reconfigurat și va putea găzdui evenimente de slalom paralel, pe lângă cele de motocross, 4×4 sau UTV, desfășurate la cel mai înalt nivel în anii trecuți.

Astfel, etapa a 3-a a Campionatului Național de Slalom Paralel va fi primul eveniment oficial, organizat pe TCS Racing Park sub autoritatea FRAS.

Campionatul Național de Slalom Paralel își consumă în acest final de săptămână cea de-a 3-a etapă la Ciolpani.

Transmisiunea live poate fi urmărită accesând următorul link: