Simone Tempestini, campionul en-titre, a mai făcut un pas spre câștigarea unui nou titlu de campion national în cadrul CNRB, după succesul de la Raliul Iașului 2023. Astfel, cu un Top 5 într-una din cele două runde rămase până la final, Tempestini va egala recordul istoric deținut de Titi Aur, de 8 ori campion național.
După cele 5 probe speciale, desfășurate sâmbătă, echipajul Simone Tempestin / Sergiu Itu (Skoda Fabia Rally 2 Evo) a stabilit un ecart de aproximativ 40 de secunde față de Bogdan Marișca/Károly Borbély, iar Sebastian Barbu și Bogdan Iancu, acesta din urmă revenit în CNRB după accidentul de la Raliul Argeșului, au terminat ziua la 1 minut și 24 de secunde în urma lui Tempestini și Itu.
Duminică, Tempestini și Itu și-au adjudecat și ultimele două probe, terminând competiția cu un avans de 1 minut și 28 de secunde în fața lui Bogdan Marișca și Karoly Borbely, iar Sebi Barbu și Bogdan Iancu au încheiat podiumul la aproximativ 2 minute în urma câștigătorilor. Cele trei echipaje au terminat în aceeași ordine și la RC2.
Așadar, Tempestini a acumulat 203 de puncte, după acest succes, în timp ce principalul să urmăritor, Barbu, are doar 164, cu două etape înainte de final. Practic, acasă, la Cluj, în următoarea etapă, Tempestini nu trebuie decât să încheie raliul pe locul 5 pentru a-și trece în palmares al 8-lea titlu național.
Eliott Delecour a atras toate privirile
Anul acesta au fost prezente și 5 echipaje internaționale din Turcia, Slovacia, Bulgaria, Franța și Italia printre acestea numărându-se și tânărul Eliott Delecour, fiul fostului triplu campion al Romaniei, François Delecour. Pentru Eliott a fost debutul în raliuri, în cadrul Cupei Dacia.
Din păcate, la începutul primei probe de duminică, având un avans de aproximativ 5 minute la general, Eliott a ieșit cu mașina din decor, însă, din fericire, nimeni nu a fost rănit, fiind un incident minor. Cu toate acestea, tânărul pilot francez a surprins pe toată lumea prin stilul spectaculos, mai ales pe probele atât de dificile ale unui astfel de raliu.
Vali Porcișteanu și Dan Dobre (Mitsubishi Lancer Evo IX) au obtinut un nou succes în lupta modelelor din Grupa N – câștigând 4 probe din cele 7, urmați de Vlad Cosma și Florin Dorca, respectiv Răzvan Nechifor și Dorin Pulpea.
Frații Norbert și Francesca Maior (Peugeot 208 Rally4) au dominat competiția automobilelor cu tracțiune pe puntea față și s-au impus lejer în fața echipajului Cristian Sugar/Vlad Colceriu, ce au fost urmați, la rândul lor, de David Tarța și Aurel Mihail Sandu. Același podium a fost și la RC4.
La RC5 s-au impus Teodor Găină si C-tin Tudose, urmați de cei doi Sebastian, Scîrlet și Itu senior, respectiv Mircea Samuil și Călin Maier.
Popa Paul și Tudor Mîrza au castigat la RC5N, urmați de Alex Cazacu și Levente Csegzy, iar Silvan Mihai Cimpoeșu și Sorin Colceriu.
La SSV sezonul continuă foarte bine pentru perechea Adrian Baciu/Ciprian Solomon (Can-Am Maverick X3 X RC Turbo), care a obținut victoria clasei în fața echipajului Antal Bíró/Tamás Sprencz.
Cristian Sugár și Vlad Colceriu s-au impus la categoria juniorilor, urmați de Șerban-Matei Badea/Pop Alina Bianca și Sebastian Scîrleț și Sebastian Itu.
Raliul Iașului 2023 a fost un eveniment organizat de ACS XS Motorsport, în perioada 8-10 septembrie, contând pentru a 6-a etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano.
Următoarea etapă din cadrul CNRB va fi Raliul Clujului, care se va desfășura în perioada 30 septembrie-1 octombrie.