Dominic Marcu și Andrei Barbu

Trofeul Râșnov powered by Pro-X va avea la start și automobile propulsate exclusiv de motoare electrice.

Astfel, cu ocazia debutului noului Trofeu Masters de Viteză în Coastă, Dominic Marcu revine la comenzile Tesla Model 3 Performance, același lucru făcându-l și Andrei Barbu, dar la volanul primului Mini Cooper SE din lume, pregătit pentru competiții sportive.

Dominic Marcu este pilotul care a adus la start, în competițiile sportive sub egida FRAS, pentru prima dată, o mașină electrică, în 2020 (la ultima etapă de Viteză în Coastă), când a concurat la  bordul primului Mini electric de curse din lume. Ulterior, Dominic a concurat cu modelul Mini Cooper SE întreg sezonul 2021.

Cea mai bună performanţă avea să vină la una dintre cele mai dificile etape din sezon, mai lungi şi mai tehnice, disputată pe ploaie şi ceaţă. În ciuda vremii neprielnice, Dominic a încheiat etapa de la Baia Mare pe locul 21 în clasamentul general! În același sezon s-a consemnat și revenirea echipajul Kaufland Rally Team, cu pilotul Sorin Ghişoi la comenzile unui alt Mini electric.

Dominic Marcu

Pentru Dominic Marcu, sezonul 2022 a fost unul excepțional, materializat prin titlul de campion național la categoria electricelor, două locuri 4 la general și un loc 2 pe o manșă de concurs la Straja.

Mini-ul electric a participat și în Campionatul Naţional de Super Rally, în două rânduri. Mai întâi a fost pilotat de Ciprian Lupu, la Mangalia, iar la etapa de la Târgu Mureş, Mini-ul l-a avut la comenzi în rol de deschizător chiar pe Norris Măgeanu, președintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

Norris Măgeanu, la Târgu Mures, în iunie 2021

În sezonul 2022, Mini-ul electric a fost pilotat de Andrei Barbu, în Campionatul Național de Viteză în Coastă, și de Horia Platona în cadrul Campionatului National de Super Rally.

Modelul Mini Cooper SE a mai luat startul și în cadrul Campionatului Național de Super Slalom, pilotat în general de juniori.