Etapa finală din Campionatul Național de Drift 2021 va avea loc în weekendul 9-10 octombrie pe circuitul MotorPark din Adâncata și va decide numele campionilor naționali atât la Clasa Pro, cât și la Semi Pro. La ambele clase, câte 4 piloți se află în lupta directă pentru a cuceri titlul.
În premieră, etapa va putea fi urmărită în direct exclusiv pe site-ul www.rodrift.ro, urmând ca la o săptămână distanță să fie transmisă și de partenerul media al RoDrift, postul de televiziune Pro X. Accesul publicului pe circuitul MotorPark se va face pe baza certificatului verde, conform noilor prevederi ale Guvernului, iar prețul unui bilet pe zi este de 50 de lei și 75 de lei pentru un abonament în ambele zile. Biletele vor fi disponibile chiar la circuit.
Sâmbătă sunt programate antrenamentele libere și calificările pentru stabilirea grilelor de battle, iar ziua decisivă va începe cu antrenamente, urmate de battle-uri la cele două clase pentru a stabili campionii sezonului 2021, unul dintre cele mai disputate de până acum.
Până în acest moment s-au înscris un total de 51 de piloți, 24 la Pro și 27 la Semi Pro, însă numărul acestora va crește până la definitivarea listelor de start. Ucraineanul Konstantin Andreiev, pe o Toyota GT86 de 850 de cai putere, este una dintre surprizele anunțate pentru etapa de pe MotorPark, însă e foarte posibil să îl revedem și pe Dmitriy Illyuk, o adevărată legendă a driftului din Europa de Est. De asemenea, va reveni și Marius „KNS” Mitrache, unul dintre pionierii driftului din România, care va pilota un BMW E36 de 380 cai putere.
Dueul pentru titlul de la Pro se va da între Claudiu Adam (293 de puncte), campionul en-titre Ivan Ivanov (230p), Sorin Ene (224p) și Rareș Gîrda (206p). Pentru a fi sigur că va deveni cel mai tânăr campion național din istorie la Drift Pro, la numai 18 ani, Adam are nevoie doar de o clasare în Top 8.
La Semi Pro, Natalia Iocsak are 320 puncte înaintea etapei a cincea, fiind urmată de Ștefan Zaharie (267), Eduard Niță (258p) și Gabi Imre jr (249p), însă aceasta nu va fi prezentă, astfel că unul dintre cei trei de pe podium are șansa carierei pentru a deveni în premieră campion.