Echipajul Dan Gîrtofan/Tudor Mârza (Skoda Fabia R5) a câștigat în acest weekend Raliul Serbiei, penultima etapă a Balkan Rally Trophy, o competiție care face parte din calendarul European Rally Trophy.
Vicecampionii sezonului 2017 în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, Gîrtofan și Mârza, au dominat competiția din Serbia, acolo unde au câștigat 6 din cele 11 probe speciale desfășurate.
Aceștia au fost cronometrați cu 1:31:32,9, având un avantaj de aproape 5 minute față de al doilea echipaj clasat, format din turcii Mustafa Cakal și Mehmet Koleglv (Mitsubishi Lancer Evo 9). Poziția a treia la general a fost ocupată de bulgarii Georgi Vasilev și Stefan Dobrev (Mitsubishi Lancer Evo 9).
Pentru Gîrtofan și Mârza a fost un prilej excelent să se reacomodeze cu mașina și totodată să își facă încălzirea pentru Raliul Sibiului (4-7 octombrie), ultima etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop, pe care au și câștigat-o anul trecut. Performanța lor e cu atât mai notabilă cu cât au revenit în competiție în urmă cu numai două săptămâni, la Cotnari Rally Iași, după accidentul de la Raliul Harghitei.
„Suntem fericiți și mulțumiți pentru acest rezultat. Bucuroși că am adus din nou viteză în echipajul nostru și să ne redescoperim și mulțumiți pentru că totul a funcționat perfect. A fost multă emoție pentru noi când am auzit imnul României și aplauzele sutelor de spectatori care au asistat la ceremonia de premiere.. Le mulțumim partenerilor și echipei tehnice pentru sprijin. A fost un weekend perfect”, a declarat Dan Gîrtofan imediat după cursă.
A fost a cincea rundă din calendarul Balkan Rally Trophy, care a avut și două evenimente în România. La fiecare prezență, Gîrtofan și Mârza au fost pe podium: pe 2 la Arad și 3 la Bacău.
Celălalt echipaj tricolor prezent în Serbia, format din Andrei Gîrtofan și Doru Vraja (Peugeot 208 R2), tot de la ProRally Team Brașov, au terminat pe 8 la general și pe prima poziție la juniori. A fost pentru prima oară când cei doi au luat startul la bordul mașinii R2.
În total 49 de echipaje au luat startul în Raliul Serbiei.