Emil Ghinea a câștigat duminică a 4-a etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, desfășurată la Miercurea Ciuc.

Astfel, la a 4-a ediție Harghita Challenge, Ghinea a doborât un nou record pe traseu, cu un timp impresionant: 1 minut și 34,871 secunde. Pe locul 2 s-a clasat Octavian Ciovică, campionul edițiilor anterioare.

Dacă în anii precedenți, competiția a fost afectată de ploaie și chiar de ninsoare, acum căldura excesivă a jucat un rol important în evoluția piloților. La punctul de măsurare intermediar, în prima manșă de concurs, Ciovică a fost mai rapid, dar pneurile mașinii sale s-au supraîncălzit și au pierdut aderența pe secțiunea superioară a traseului, cea mai tehnică zonă de la Harghita Challenge.

În același timp, Emil Ghinea, deși mai lent pe partea inferioară a traseului, a reușit să parcurgă partea superioară fără derapaje, obținând astfel un timp cu 1,1 secunde mai bun decât cel al rivalului său.  Astfel, pentru prima dată după trei ani, titlul de King of the Hill nu i-a mai revenit lui Octavian Ciovică, iar trofeul a plecat la Mangalia, în colecția lui Emil Ghinea. Podiumul a fost completat de Alexandru Pițigoi, care a făcut spectacol la volanului unui Porsche.

Pe locul patru în clasamentul general s-a situat și talentatul Szabó Botond din Miercurea Ciuc. El a înregistrat rezultate excelente pe parcursul weekendului, cu excepția urcării de sâmbătă, când a suferit un derapaj.

Etapa Harghita Challenge a fost organizată de către AT Motorsport în parteneriat cu Primăria Miercurea Ciuc și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Harghita, evenimentul desfășurându-se sub autotitatea Federației Române de Automobilism Sportiv.