Sursă foto: George Tudurean

Bulgarul Ivan Ivanov s-a impus, în weekend, în cea de-a treia etapă din Campionatul Național de Drift, prima din acest sezon care s-a desfășurat pe traseu montan, în Masivul Rarău.

Pe primul loc în calificări, Ivan Ivanov a avut tur liber în Top 16, iar în Top 8 a dat peste un conațional, Plamen Angelov.

Cu o victorie clară în cele două ture contra lui Angelov, Ivanov a fost norocos în semifinala cu Sorin Ene. După o primă tură în care Ene, ca follower, a fost mai bun, campionul național a cedat în confruntarea decisivă din cauza unor probleme tehnice.

Aceleași probleme l-au făcut pe Ene să abandoneze în bătălia pentru locul 3, astfel că un alt bulgar a ieșit învingător, Atanas Kolev.

Singurul român de pe podium a fost cel care conduce și topul campionatului. Originar chiar din Suceava, Răzvan Frățianu a fost al doilea în calificări, iar până la finala cu Ivan Ivanov s-a mai duelat cu Valentin Olteanu, Danko Dimitrov și Atanas Kolev.

Cătălin Trifan și Ilarion Grigorici au oferit cel mai spectaculos battle în fața miilor de spectatori prezenți. Sursă foto: Drift Rarău

Locul 2 la etapa sa de casă i-a consolidat lui Frățianu primul loc în clasamentul general al Clasei Pro. Cu 226 de puncte, pilotul sucevean, campion național în 2011, are avantaj clar în fața contracandidaților săi. Singurii care îi mai pot pune probleme sunt Sorin Ene cu 178 de puncte și Danko Dimitrov, cu 173 de puncte.

La Clasa Semi Pro, victoria i-a revenit tânărului Claudiu Adam, în vârstă de numai 15 ani. Din cauza traseului extrem de dificil, s-a decis ca la Semi Pro să nu se mai desfășoare battle-uri, astfel că în clasamentul general s-au menținut rezultatele calificărilor.

Adam a fost urmat de doi piloți bulgari, Daniel Tonchev și Diyan Zhelyazhkov. Tonchev este și cel care conduce clasamentul general de la Semi Pro, în timp ce Adam a urcat pe poziția secundă.

Sorin Ene a ratat podiumul din cauza problemelor tehnice. Sursă foto: Drift Rarău

Duelul dintre Cătălin Trifan și Ilarion Grigorici, din Top 16, a fost premiat pentru cel mai frumos battle al etapei, aceștia urmând să împartă un premiu în valoare de 1.000 de euro.

Următoarea rundă din Campionatul Național de Drift va avea loc în perioada 10-11 august pe Transalpina, tot pe traseu montan.