Prima etapă a Campionatului Național de Off Road 2022 a luat sfârșit după trei zile, cu trasee intense pentru toate clasele competiționale, în zona Sighișoarei.

Sub organizarea Asociației Club Sportiv 4X4 Sighișoara, Nexxon Coralia Euronautica Trophy 2022 a avut un număr mare de concurenți, peste 70 de echipaje însetate de adrenalină, care s-au luptat să ocupe locurile pe podium la fiecare clasă, majoritatea sosind la diferențe de câteva minute sau chiar secunde.

Competiția s-a terminat duminică, cu mult așteptatul Trial, proba Superspecială, care a pus la mare încercare abilitățile piloților pe un traseu scurt unde spectatorii săi pot privi îndeaproape, simțind, astfel, intensitatea probei.

A doua etapă este programată în perioada 19 -22 mai 202, în Gura Humorului.

CLASAMENTELE