Prima etapă a sezonului din CN de Slalom Paralel, desfășurată la Sibiu, a fost așteptată cu interes de foarte mulți sportivi obișnuiți cu macadamul, un număr de 33 de piloți, dintre care 15 juniori, fiind prezenți la start, peste media înregistrată în 2021.
Desfășurată sub organizarea ACS Raul Badiu Racing, în colaborare cu ACS de Automobilism Sibiu, director organizatoric Ciprian Luca, etapa a avut parte de o vreme perfectă pentru desfășurare, iar circuitul pregătit temeinic, sub supravegherea lui Cipirian Luca, a ajutat și el sportivii la obținerea unor timp foarte buni.
Comentariul de la fața locului a fost asigurat de Andrei Mangalia, iar transmisia directă a putut fi urmărită începând cu manșa a treia, pe canalul You Tube FRAS, urmată de semifinale, finale și premierea.
Din partea Federației Române de Automobilism Sportiv a fost prezent vicepreședintele Cătălin Nicolaescu, care a participat și la decernarea premiilor pentru ocupanții podiumurilor din sezonul 2021. Pe lângă instructorii sportivi, Sebastian Barbu și Raul Badiu, printre spectatorii prezenți am remarcat și pe copilotul Bogdan Iancu, dar și pe piloții Bogdan Rogoz și Patricia Sârbu-Mărculeț,
Verificările tehnice au fost asigurate de ing. Dan Grunca, iar asistența tehnică/tractare rapidă și eficiență, de către Ady Service.
Dintre cei cinci piloți juniori debutanți, tânăra Merlă Radu Alexandra Teodora a constituit o surpriză deosebit de plăcută, după modalitatea în care a abordat competiția reusind să-și gestioneze cu brio resursele. În final ea a ocupat locul 5 la clasa juniorilor și locul 11 la Open, în fața unor piloți juniori și seniori cu experiență în Slalom Paralel. Tot la acest capitol îi mai menționăm pe Tudor Silaghi (loc 16 la Open), Chircu Andrei (loc 25 Open), Susnoschi Matei (loc 26 Open) și Andrei Mălaiu (loc 27 Open), acesta din urmă avînd o mașină mult inferioră celorlalți juniori debutanți.
La seniorii debutanți s-au remarcat:
– Eduard Bârloiu, care a pilotat un Golf III TD și, din păcate, o serie de probleme tehnice apărute la mașina proaspăt achiziționată au făcut ca acesta să piardă, la final, primul loc în clasamentul Open și Zaig Paul Lucian, pilot binecunoscut în CN de Rally Raid, care s-a acomodat rapid cu pista de la Sibiu și a profitat de problemele tehnice ale lui Bârloiu, obținând locul 1 la Clasa 4 și locul 7 la Open.
În fine, Alex Cazacu, trecut la categoria seniori, a pierdut în ultima manșă locul 1 la Open, în fața juniorului Ștefan Gîrleanu, pentru 0,544 secunde, dar și-a adjudecat locul 1 la Clasa 2 seniori.
REZULTATE:
Clasa juniori:
Locul 1 – Ștefan Gîrleanu
Locul 2 – Mihai Pelmuș
Locul 3 – Albert Iovan
Clasa 2:
Locul 1 – Alexandru Cazacu
Locul 2 – Eduard Crințoiu
Locul 3 – Alexandra Maria Teslovan
Clasa 3:
Locul 1 – Alexandru Săvulescu
Locul 2 – Sorin Bratu
Locul 3 – Ștefănel Varga
Clasa 4:
Locul 1 – Paul Lucian Zaig
Locul 2 – Eduard Bîrloiu
Locul 3 – Alexandru Bodi
Clasament Femina:
Locul 1 – Alexandra Maria Teslovan
Locul 2 – Alexandra-Teodora Merla-Radu
Locul 3 – Alexia-Valentina Apostol
Clasa Open:
Locul 1 – Ștefan Gîrleanu
Locul 2 – Alexandru Cazacu
Locul 3 – Mihai Pelmuș