Alexandru Pițigoi, urmat pe podiumul Categoriei I de Costel Cășuneanu și Radu Benea. Sursă foto: Trofeul Sinaia / Facebook

Alexandru Pițigoi și Jerome France au fost în prim-planul celei de-a 13-a ediții a Trofeului Sinaia și au obținut victorii la Categoria I, respectiv Categoria II, în cadrul etapei a 4-a a Trofeului Național Masters de Viteză în Coastă.

La această etapă au participat 38 de piloți, solicitați la maximum din cauza vremii capricioase. Înaintea startului au fost câteva ploi scurte, context în care organizatorii au decis să acorde sportivilor încă o manșă de recunoaștere.

Jerome France (Wolf) a fost unul dintre piloții care s-au adaptat cel mai bine la aceste condiții de competiție, dar prima manșă i-a revenit lui Octavian Ciovică (Radical SR8), mai rapid cu 0,937 secunde pe un traseu cu porțiuni mari în care asfaltul a fost umed. În a doua manșă, Jerome France și-a îmbunătățit timpul cu 4 secunde, profitând la maximum de faptul că asfaltul a fost aproape uscat.

Ciovică a fost mai lent cu 1,037 secunde față de francez, astfel că Jerome France a terminat competiția pe prima treaptă a podiumului general și a Categoriei II, cu doar doar 0,100 secunde avans după cele două manșe. Pe aceeași poziție ca la prima urcare (3) s-a clasat Emil Ghinea, astfel că, și la Categoria II, podiumul a fost următorul: Jerome France, Octavian Ciovică și Emil Ghinea.

La Categoria I (Turisme) a fost un duel la fel de aprins ca la Categoria II, iar duelul dintre Costel Cășuneanu (Skoda RXX) și Alexandru Pițigoi (Porsche 992 GT3 Cup) a fost decis la o diferență de doar o jumătate de secundă, victoria revenindu-i celui din urmă. Pe locul 3 a terminat Radu Benea, la volanul unui Ferrari 488 Challenge Evo.5.

Localnicul Dominic Marcu a obținut victoria la Categoria III (Tesla Model 3 Performance), fiind urmat în clasament de Bogdan Popescu (Dacia Logan STCC) și Horia Platona (Mini Cooper electric). Locul 1 la Grupa 1 i-a revenit lui Costel Cășuneanu, urmat de Radu Benea și Mihai Leu. Alexandru Pițigoi a obținut prima poziție în Grupa 2, fiind urmat de Florian Alin Oprițescu și Alexandru Mitroi. Clasamentul Final al Trofeului Sinaia 2024 poate fi văzut aici.

Următoarea etapă a Trofeului Național Masters de Viteză în Coastă este programată la Baia Mare, în perioada 7-8 septembrie 2024, eveniment comun cu ultima rundă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă.