Winter Rally Covasna (competiție destinată traseelor înzăpezite) este gata de o nouă ediție, după ce evenimentul din 2022 a fost anulat din cauza condițiilor meteo improprii – lipsa zăpezii.
Ca de obicei, evenimentul restricționat organizat de Club Auto Crono CV va avea la start mai multe echipaje din străinătate (12), în vreme ce România va fi reprezentată de 21 de echipaje, dintre care trei sunt forlighteri. VEZI AICI LISTA DE START
Din totalul de 30 de echipaje, Ungaria va fi reprezentată de 9, iar Turcia, Italia și Bulgaria vor avea câte un echipaj.
Printre suprizele pregătite de organizator se numără prezența campionului național de raliuri din 2011, Valentin Porcișteanu, alături de Dan Dobre, echipaj care se va afla și la startul noii ediții a CN de Raliuri Betano, dar și a lui Marco Tempestini (vicecampion al României în 2009), tatăl lui Simone Tempestini, campionul ediției din 2023.
Winter Rally Covasna 2024 se va desfășura pe durata a două zile, pe raza localităților Comandău și Zagon din Covasna, având o lungime totală de 135,80 km (vezi Regulamentul particular), în vreme ce lungimea totală a probelor speciale este de 81,59 de km, împărțite în 7 probe speciale.
Winter Rally Covasna 2024 va începe joi, 1 februarie, cu recunoașterile, vineri continuă recunoașterile + shakedown + prima proba specială de noapte, iar sâmbătă vor avea loc 5 probe speciale + Superspeciala din centrul orașului Covasna, ce va fi transmisă pe pagina de Facebook Europort România, începând cu ora 18:00.