
În calendarul Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) sunt programate în acest weekend etapa 5 din Campionatul Național de Slalom Paralel și etapele 2 și 3 din Campionatul Național Women Rally. De asemenea, în perioada 23 – 24 august, se vor desfășura și două evenimente restricționate: Grand Prix Timișoara și Lugoj Race Challenge.
După disputarea a 4 etape dintre cele 7 programate în Campionatul Național de Slalom Paralel, Oliver Diaconescu este liderul clasamentului Open (77 de puncte), urmat de Andrei Luca Racoviță (64 p.) și Mircea Matei Lucescu (47 p.), a cărui ultimă treaptă pe podiumul provizoriu este vizată de Andrei Mălaiu (41 p.), Alexandru David Ungur (40 p.) și Mihai Pleșa (40 p.). La startul acestei runde s-au înscris 25 de piloți, iar clasamentele complete pe clase după 4 etape din CNSP pot fi vizualizate AICI. Sâmbătă, competiția va fi transmisă LIVE pe canalul de YouTube al Federației Române de Automobilism Sportiv.
”Ei bine, a venit din nou acel moment din an când motoarele se turează, cauciucurile se încing și adrenalina urcă la cote de competiție. Etapa a 5-a din Campionatul de Slalom Paralel, organizată de MVM Rally Motorsport împreună cu One United Properties, bate la ușă. Pe 23 august, ne vedem la TCS Racing Ciolpani, unde macadamul va fi scena duelurilor spectaculoase între cei mai pasionați piloți. E ocazia perfectă să scoți caii putere la aer, să-ți ștergi oglinzile retrovizoare (nu că ai avea timp să te uiți în ele) și să intri în atmosfera de cursă, fie ca participant, fie ca spectator entuziast.

Evenimentul va fi condus cu eleganță, umor și energie de Ciprian ”Cipanu” Solomon, gazda noastră oficială, care va avea grijă ca niciun viraj și nicio glumă bună să nu treacă neobservate. Va fi o zi plină: sunetul motoarelor, mirosul de benzină proaspăt arsă, emoțiile fiecărui start și entuziasmul celor care iubesc motorsportul vor transforma Ciolpaniul într-un epicentru al pasiunii pentru viteză. Dacă n-ai mai fost până acum, e momentul perfect să vii. Iar dacă ai fost, știi deja că nu se ratează. Te așteptăm pe traseu. Cu sau fără cască, dar cu chef de trăit intens fiecare secundă”, au transmis organizatorii etapei 5 din CN de Slalom Paralel, care se va desfășura la Ciolpani (județul Ilfov).
Două etape din CN Women Rally la Cluj
Etapele 2 și 3 din Campionatul Național Women Rally sunt programate în acest weekend la Cluj-Napoca, locul în care a și debutat, de altfel, această competiție, în urmă cu 8 ani. La start vor fi prezente doamnele și domnișoarele care își doresc să performeze la volan, într-un cadru sigur şi organizat. Vineri, în cadrul briefingului, se vor discuta detaliile referitoare la regulament, program și manșele de concurs. Tot vineri, de la ora 18:00, pe platoul dintre Cluj-Arena și Sala Polivalentă, fanii CNWR vor putea vedea prezentarea concurentelor înscrise în competiție, la Startul Festiv. Pogramul complet al celor două runde din Campionatul Național Women Rally poate fi vizualizat AICI.

Grand Prix Timișoara
Duminică, 24 august, de la ora 10:00, este programat evenimentul restricționat Grand Prix Timișoara, ediția cu numărul 25. Organizatorii au dezvăluit că această competiție se va desfășura pe un traseu de senzație, în zona centrală a Timișoarei (bd. Vasile Pârvan – pasaj subteran Michelangelo – bd. Corneliu Coposu). În acest perimetru, circulația și parcarea vor fi restricționate între orele 08:00 și 18:00. Fanii automobilismului sportiv românesc vor avea ocazia de a vedea în acțiune peste 40 de echipaje.

Lugoj Race Challenge
Sâmbătă, 23 august, Lugoj Rally Team îi așteaptă pe pasionații de motorsport la o etapă memorabilă de Autoslalom, în zona centrală a Lugojului. Organizatorii au transmis că la Lugoj Race Challenge pot participa atât piloții amatori, piloții profesioniști, șoferii și juniorii care au autoturisme de stradă înmatriculate / neînmatriculate sau autoturisme destinate competițiilor.

Evenimentul este organizat de Asociația Club Sportiv Motorsport Lugoj și CS Zaharie, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Lugoj și al Agenției Naționale pentru Sport (ANS), sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS).